
Lună: iunie 2022
-
.
Zece doctoranzi ai Universității de Stat din Moldova au primit Diploma și Titlul de doctor
Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV a înmânat astăzi, 15 iunie, Diploma de doctor pentru zece studenți doctoranzi. Diplomele au fost conferite…
-
.
Universitatea de Stat din Moldova și Agenția de Stat „Moldsilva” vor consolida parteneriatul privind dezvoltarea domeniilor de interes comun
Universitatea de Stat din Moldova și Agenția de Stat „Moldsilva” au semnat un Acord de colaborare, scopul căruia este consolidarea parteneriatului dintre cele două instituții…
-
.
Anunț privind prezentarea tezei de doctor în științe ale educației
În cadrul Seminarului Ştiinţific de Profil 531.01 – Teoria generală a educației, va fi prezentată spre examinare teza de doctor în științe ale educației cu titlul „Developing of…
-
.
Anunț privind prezentarea tezei de doctor în științe ale educației
În cadrul Seminarului Ştiinţific de Profil 533.01 – Pedagogie universitară, va fi prezentată spre examinare teza de doctor în științe ale educației cu titlul „Cadrul psihopedagogic și tehnologic…
-
.
Anunț privind prezentarea tezei de doctor în științe economice
În cadrul Seminarului Ştiinţific de profil, specialitatea – 521.02. Economie mondială, relații economice internaționale, din cadrul Universității de Stat din Moldova va fi examinată teza…
-
.
Absolvenții Facultății Chimie și Tehnologie Chimică au primit diplome de licență și de master
Absolvenții Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova au primit astăzi, diplome de licență și de master, în cadrul unui…
-
.
Convenție-Cadru de parteneriat între Universitatea de Stat din Moldova și Banca Comercială „Moldindconbank”
Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor ȘAROV și președintele Comitetului de conducere a Băncii Comerciale „Moldindconbank”, Nikolay BORISSOV au semnat astăzi, 14 iunie, o…
-
.
Dezbatere privind aspectele etice ale învățământului online, organizată la Departamentul de Filosofie și Antropologie a USM
Departamentul de Filosofie și Antropologie a USM a organizat, la 13 iunie a.c., Masa Rotundă cu titlul „Aspecte etice ale învățământului online”. Discuția a urmărit…
-
.
Studenții Facultății de Litere a USM și-au format noi competențe în domeniul educației mediatice și informaționale
Studenții de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată a Facultății de Litere a USM au participat recent la cursuri de formare francofonă în…
-
.
Anunț privind prezentarea tezei de doctor în drept
În cadrul Seminarului Ştiinţific de profil, specialitatea – 553.05. Dreptul muncii și protecției sociale, din cadrul Universității de Stat din Moldova va fi examinată teza de doctor în drept cu…














