Consiliul profesoral al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative s-a întrunit în ședință

.

.

Consiliul profesoral al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative s-a întrunit în ședință

Rectorul USM, Igor Șarov a participat la ședința Consiliului profesoral al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), la care au fost puse în discuție problemele curente și activitățile preconizate pentru buna funcționare a procesului de învățământ la facultate.

Totodată, în contextul aniversării a 76 de ani de la fondarea universității, cât și a marcării Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, rectorul a acordat Diplome profesorilor facultății, în semn de prețuire pentru contribuția substanțială adusă la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare. Diploma Ministerului Educației și Cercetării i-a fost acordată decanului FRIȘPA, Alexandru Solcan.

În continuare, subiectele abordate în cadrul Consiliului profesoral FRIȘPA au vizat activitățile care urmează a fi întreprinse în anul academic 2022-2023.

La fel, a fost aprobat Planul de activitate al Consiliului Facultății, Planurile de activitate ale Departamentelor, Planul de activitate al Comisiei de Asigurare a Calității etc.