Angajații Universității de Stat din Moldova din domeniul IT au participat la cursuri de formare profesională organizate în cadrul proiectului „Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).
Cursurile s-au desfășurat în perioada 05-09 septembrie a.c., la care participanții au acumulat competențe noi în domeniul securității cibernetice.
Astăzi, 21 octombrie, beneficiarii au primit Certificatele de participare, care le-au fost înmânate de către rectorul USM, Igor ȘAROV și Secretarul de stat al DRRM, Adrian DUPU.
Oficialul român i-a felicitat pe participanți pentru rezultatele și competențele dobândite în urma finalizării cursurilor.
La rândul său, rectorul Igor ȘAROV, a subliniat importanța DRRM în proiectele și activitățile educaționale organizate la Universitatea de Stat din Moldova.






