Rectorul USM, Igor Șarov și Tatiana Turchină, șefa Centrului de Resurse pentru formare Continuă (CRFC) au avut astăzi, 10 octombrie, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) din Moldova – Karin Horhan, manager de program, Cristina Denița-Boțolin, consilier, învățământul profesional tehnic și dezvoltarea pieței muncii, Vladimir Fonari, manager componenta VET.
Scopul întrevederii a fost de a trasa perspectivele de viitor a CRFC în urma realizării proiectului „Dezvoltarea capacității Universității de Stat din Moldova prin îmbunătățirea funcționalităților Centrului de Resurse pentru Formare Continuă”, cu sprijinul din cadrul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Guvernul Elveției, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Rectorul USM a enunțat rezultatele activităților din cadrul proiectului ce a durat zece luni, din noiembrie 2022. În mod special a fost evidențiat suportul oferit pentru înființarea spațiului destinat pentru activități de formare continuă, dotat cu mobilier și tehnică de calcul necesar pentru eficientizarea funcționalității acestuia.
Se preconizează valorificarea spațiului educațional a CRFC pentru activități din domeniul educației adulților atât formale, cât și neformale. În prezent este utilizat pentru formarea continuă a cadrelor didactice din USM și din instituțiile de învățământ general, pentru realizarea cursurilor pilot din cadrul Universității pentru vârsta a 3-a, pentru sesiuni de formare a personalului din USM în parteneriat cu partenerii de dezvoltare.
La finalul întrevederii, Igor Șarov a mulțumit echipei GIZ Moldova pentru sprijinul acordat, pentru suportul financiar și ghidarea echipei CRFC în gestionarea proiectului.
Dna Karin Horhan a apreciat eforturile USM și CRFC depuse în realizarea proiectului și se bucură de succesele echipei, fiind sigură că în viitor vor fi din ce în ce mai multe solicitări din partea pieței muncii pentru servicii educaționale de formare continuă și educația adulților.






