Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova a organizat ieri, 26 octombrie, Conferința Științifică cu participare internațională „DIMITRIE CANTEMIR: 350 de ani de la naștere și 300 de ani de comemorare”.
Evenimentul, organizat în colaborare cu Institutul de Istorie USM și Societatea Culturală Apollon-România, a comemorat una dintre cele mai complexe personalități ale culturii românești. Dimitrie Cantemir, cel mai cunoscut reprezentant al umanismului românesc, a fost prezentat auditoriului în calitate de scriitor, om politic, istoric, filozof, etnolog, orientalist, poliglot etc.
La inaugurarea conferinței, moderată de către decanul Facultății de Litere, Ludmila Usatâi, au participat prim- prorectorul USM, Otilia Dandara; secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu; preşedintele executiv Apollon-România, Ambasador Cultural Convenţia ONU-Geneva, E. S., George Călin; rectorul Universității „Grigorii Scovoroda” din Pereiaslavl, Ucraina, Vitalii Coțur.
Comunicările în plen, consacrate operei și personalității lui Dimitrie Cantemir, au fost susținute de către Iraida Condrea, prof. univ., dr. hab., Facultatea de Litere, USM; Andrei Eșanu, academician, dr. hab. și Valentina Eșanu, dr., Institutul de Istorie, USM; Maria Vaida, prof. dr., Uniunea Scriitorilor Români, Filiala Cluj-Napoca.
Participanții la conferință au avut ocazia să cunoască detalii importante din viața lui Dimitrie Cantemir, asistând și la o lansare de carte: „Dimitrie Cantemir. Life and Destiny”, prezentată de către autor, Victor Țvircun, prof. univ., dr. hab., ambasador și de către Ina Sîtnic, dr.
Conferința a atras cercetători, reprezentanți ai comunității academice și oameni de creație din Republica Moldova, România, Ucraina și Italia, care au evocat figura lui Dimitrie Cantemir în cadrul a trei ateliere: „Dimensiunea europeană a operei lui Dimitrie Cantemir”, „Memorie literară și studii culturale”, „Lingvistică română și comunicare interculturală”.






