Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Austriei au stabilit noi direcții de colaborare

.

.

Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Austriei au stabilit noi direcții de colaborare

La Universitatea de Stat din Moldova vor fi organizate cursuri de limbă germană pentru viitorii studenți. Acesta a fost unul dintre subiectele discutate astăzi, 26 iunie, în cadrul întâlnirii rectorului USM, Igor Șarov cu Ambasadoarea Austriei la Chișinău, E.S., Stella Avallone și directorul general al Fundației Școlii Austriace în Republica Moldova, Elisa Deutschmann.

Un alt subiect abordat a fost organizarea unui eveniment în luna septembrie, în cadrul Bibliotecii Austriece de la Facultatea de Litere, dedicat lecturii, unde vor avea loc activități interactive pentru studenți și participanți ai Ambasadei Austriei, jurnaliști și scriitori din Austria, dar și alte instituții de învățământ din țară.

La final, E.S., Stella AVALLONE a exprimat rectorului USM, aprecierea pentru susținerea acordată în toate inițiativele și proiectele organizate de Ambasada Austriei în Republica Moldova și nu în ultimul rând pentru cooperarea bună între instituții.