Peste 700 de studenți de la Facultatea Științe Economice au absolvit cu succes. În cadrul a patru ceremoniide înmânare a Diplomelor, absolvenții de la programele de Licență și Master su fost sărbătoriți de către corpul profesoral, conducerea Universității de Stat din Moldova, parteneri ai facultății, oficiali și desigur apropiații și familiile.
Suntem mândri să anunțăm că în acest an, USM prin Facultatea Științe Economice livrează pe piața muncii din țară, specialiști în programele de master: Studii în marketing; Management și Marketing hotelier și turism; Audit și Expertiză Financiară; Contabilitatea Întreprinderii; Baze de Date și Tehnici Actuariare; Finanțe Publice și Fiscalitate; Administrarea Bancară; Gestiunea Finanțelor și Contabilitatea în Afaceri; Managementul Resurselor Umane; Administrarea Afacerilor; Management.
Și absolvenții programelor de licență Finanțe și Bănci; Business și administrație; Marketing și logistică; Contabilitate și Turism au fost celebrați în cadrul a două evenimente frumoase.
Absolvenții au fost felicitați de rectorul USM, Igor Șarov, de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, de către reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Culturii și ai companiilor partenere.
Vă felicităm, dragi absolvenți pentru efortul constant, perseverența și maturitatea academică demonstrate de-a lungul anilor de formare profesională.
Diploma obținută este expresia angajamentului vostru față de excelență, iar cunoștințele și competențele dobândite în cadrul facultății vor constitui o bază solidă pentru provocările viitoare din domeniul economic.
Vă urăm succes în parcursul profesional și în inițiativele care vor urma. Vă rămânem alături cu respect și mândrie!







































