Consolidarea parteneriatului academic moldo-italian prin mobilități Erasmus + și cooperare instituțională: vizita reprezentantelor Departamentului de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a USM la Universitatea din Messina, Italia

.

[:ro]

În perioada 14-18 iulie 2025, doamnele Angela Grădinaru, șefa Departamentului de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova și Oxana Căpățînă, responsabilă Erasmus+ în cadrul aceleiași Facultăți, au efectuat o misiune academică în cadrul programului Erasmus+, la Universitatea din Messina, Italia. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Facultății de Litere a universității gazdă, în special la subdiviziunea de traducere și interpretare și a avut drept obiectiv consolidarea colaborării internaționale, schimbul de bune practici și extinderea rețelei instituționale de parteneriate academice.

Cadrele didactice făceau parte dintr-un grup extins de profesori, care desfășurau misiuni la mai multe facultăți ale instituției italiene. 

Pe durata vizitei, delegația a avut oportunitatea de a vizita laboratoarele de traducere specializată ale facultății italiene, dotate cu echipamente tehnice moderne, care oferă studenților și cadrelor didactice un mediu performant de predare-învățare. Aceste interacțiuni au facilitat dialogurile profesionale cu specialiștii locali și au creat contexte favorabile pentru identificarea unor direcții comune de cercetare și formare în domeniul traducerii, interpretării și predării limbilor străine cu obiective specifice.

Totodată, programul vizitei a inclus o întrevedere cu reprezentanții Departamentului de Relații Internaționale al Universității din Messina, în cadrul căreia au fost discutate aspecte organizatorice și strategice legate de mobilitățile academice și oportunitățile oferite de viitoarele apeluri Erasmus+. De asemenea, a fost realizat un bilanț al activităților desfășurate în cadrul convenției actuale și s-au trasat noi perspective de colaborare prin elaborarea și extinderea acordurilor bilaterale începând cu apelurile programate pentru toamna acestui an.

La Facultate, cadrele didactice și administrative au participat și la o sesiune de formare privind multilingvismul și tehnicile de predare-învățare a limbilor străine cu obiective specifice, inclusiv traducerea profesională. 

La fel, în cadrul întrevederilor desfășurate la Facultatea italiană, discuțiile au vizat atât evaluarea colaborării existente, cât și identificarea unor direcții de consolidare a relațiilor interinstituționale. Reprezentantele Universității de Stat din Moldova au evidențiat faptul că Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată a întreținut, de-a lungul ultimilor ani, o colaborare constantă cu subdiviziunea de traducere și interpretare din Messina, prin participarea cadrelor didactice în misiuni de predare, precum și prin mobilități academice ale studenților moldoveni, desfășurate pe parcursul unui semestru. Acest istoric de colaborare a constituit o bază solidă pentru dialogul actual și pentru dezvoltarea unor proiecte comune pe termen lung.

În încheiere, cadrele didactice de la USM își exprimă profunda gratitudine față de doamna Francesca Scribano, responsabilă pentru mobilitățile Extra-UE, doamna Mariateresa Baldari, coordonatoare de proiecte internaționale, precum și față de întregul colectiv al Facultății de Litere a universității gazdă. Mulțumiri deosebite sunt adresate doamnei Annunziata Rositani, responsabilă Erasmus+, profesorului Marcello Mollica, prof.asociat în antropologie culturală și etnologie, precum și profesorului Pierino Gallo, promotor al francofoniei și al proiectelor internaționale. Aprecierea se îndreaptă, totodată, către întregul colectiv academic al Facultății și către Departamentul de Relații Internaționale al Universității din Messina, pentru ospitalitate, profesionalism și deschiderea manifestată în sprijinul consolidării cooperării academice.

[:en]

[:ru]

[:]