Reprezentanții USM au participat la sesiuni de formare a competențelor în promovarea eticii și integrității academice

.

.

Reprezentanții USM au participat la sesiuni de formare a competențelor în promovarea eticii și integrității academice

Oficiul Național Erasmus+ din Moldova cu sprijinul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în cadrul activităților Experților în Reforma Învățământului Superior din Programul Erasmus+ al Uniunii Europene a organizat o sesiune de formare a competențelor privind importanța eticii academice în învățământul superior, susținută de Dr. Joanna Morawska, lector asociat, Facultatea de Geografie Socio-Economică și Management Spațial, Departamentul de Studii Regionale și Locale, Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań.

Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată de Mariana Toacă; șef Departament Studii, Violeta Cotilevici, șef Departament Managementul Calității; Mariana Grama, șef Departament Drept Penal; Ana Ușurelu, șef Centru de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii.

Formarea a avut loc în cadrul a 5 sesiuni:

Sesiunea 1: Principiile integrității și eticii academice în învățământul superior

  • Prezentarea tendințelor globale și a celor mai bune practici de către expertul invitat
  • Masă rotundă cu participanții (experți HERE, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior).

Sesiunea 2: Provocări etice în instituțiile academice și de cercetare

  • Studii de caz privind probleme etice frecvente, prezentate de expertul invitat
  • Masă rotundă cu participanții (experți HERE, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior).

Sesiunea 3: Elaborarea unui Cod de Etică Universitar cuprinzător

  • Recomandări pentru crearea unui cod solid, prezentate de expertul invitat
  • Atelier practic: Elaborarea cadrului pentru codurile de etică instituționale.

Sesiunea 4: Mecanisme de aplicare a integrității academice

  • Cum poate fi asigurată conformitatea și responsabilitatea
  • Rolul instituțional în prevenirea abaterilor.

Sesiunea 5: Promovarea unei culturi a eticii și integrității

  • Implicarea studenților, cadrelor didactice și personalului în promovarea practicilor etice
  • Strategii de integrare a eticii în cultura universitară.