Comunitatea Universității de Stat din Moldova, împreună cu enoriașii capelei universitare „Întâmpinarea Domnului”, sunt alături de persoanele refugiate din calea războiului din Ucraina.
De rând cu adăpostirea a peste 3 mii de refugiați în căminele USM, la biserică s-au colectat și se adună mai multe bunuri, care zilnic sunt distribuite celor care solicită ajutor.
Refugiații din diverse centre de plasament și cazați în numeroase familii din capitală sunt asigurați la cerere cu haine, pături, produse de igienă și alimente.
Biserica „Întâmpinarea Domnului” organizează sistematic activități didactice pentru copiii refugiaților și acordă asistență psihologică și religioasă cetățenilor ucraineni.
Toți cei care fac parte din familia USM și au tangență cu refugiații, se pot adresa după ajutor la biserica din campusul universitar zilnic între orele 09.00-17.00. Persoana responsabilă – Părintele Octavian MOȘIN, tel. 079481586.

















